Neic-al meu, boboc de crin,
Stai două vorbe să-ți spun,
Nu trece nepăsător
Că eu știu că mori de dor,
Nu face pe supăratul,
Că mă iubești știe satul.
Nu da pinteni calului,
Stai două vorbe să-ți spui:
Un’ să vii, să mă găsești,
La fântână la Rotești,
Oi lua apă-n găleată
Și te-oi aștepta pe iarbă
La umbrița sălciilor
Că prea-mi ești drag, puișor!.
Așteptai cât așteptai,
Luai găleata și plecai,
Neica nici habar n-avea
Cu o fată îmi vorbea,
Să-mi facă inimă rea
Cerură apă să bea,
De necaz și de rușine
Fugea pământul sub mine.
Fir-ai neic-afurisit,
Plătești tu că n-ai venit,
Eu cu apa din găleată
Oi stropi grădin toată,
Pe la toate florile
Ți-oi blestema numele,
Să te bată, neică, bată
Dragostea mea cea curată!
Sensul versurilor
The song tells the story of a girl waiting for her beloved at the fountain, but he never shows up. She discovers he was flirting with another girl and, heartbroken and angry, she curses him and wishes him to be tormented by her pure love.