La fântâna părăsită
Acum iarba-i pârjolită,
Roata e pe-n două spartă,
Vadra-n fântână scăpată,
Că tu, neic-ai băut apă
Și-ai lăsat dorul în vadră,
M-ai pus ca să beau și eu
Și-am luat din dorul tău.
Dar când să mai bea și altul
S-a rupt, neiculiță, lanțul,
Vadra-a scăpat în fântână
Și eu port doru-n inimă,
Treci pe drum, mă ocolești
Numai să mă chinuiești,
Că tu știi, neicuță, știi
Că n-am leac unde găsi.
Și-am să merg la un tâmplar
Să fac vadră de stejar,
Să pun dorul în vedriță
Să îl ia o copiliță
Și să mă scape pe mine
Să nu merg oftând prin lume,
C-așa-i dragostea făcută:
Iubește omul și uită.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de dor și dezamăgire după o iubire pierdută. Fântâna părăsită devine un simbol al amintirilor dureroase, iar încercarea de a scăpa de dor prin transferul lui către altcineva se dovedește a fi o soluție temporară.