Azi-noapte când m-am culcat
Urât vis am mai visat:
Că vorbea lumea prin sat
Că neicuța m-a lăsat,
De-aș ști că nu m-ar iubi
Într-o zi m-aș otrăvi,
Într-o zi m-aș otrăvi,
La nimic nu m-aș gândi,
Luai sticla cu otravă,
Fugii în grădină-n grabă,
În mijlocul florilor
Ca să le spun visul lor.
Florilor, surorilor,
Vă spun vouă de mi-e dor,
De mi-e greu ori de mi-e bine
N-am să spun nimic la lume,
Că lumea nu te căiește,
Numai râde și vorbește,
Și vă-ntreb de-ați auzit
Că neica m-a părăsit,
Să iau otravă să mor
Decât să trăiesc cu dor,
Decât să trăiesc cu dor
Pentru al meu puișor.
Câte flori cresc în grădină
Toate-mi plâng mie de milă,
Doar la flori m-am jeluit
Cât de mult am pătimit
Că-mi făceau loc pe răzor
Să stau în mijlocul lor,
Și-aplecau petalele
Să-mi șteargă lacrimile,
Spre mine se aplecau,
Parcă toate îmi spuneau:
– Ia nu bea, fată, otravă,
Uite, puiu-ți vine-n grabă!
Neica mă luă de mână,
Pe cap îmi puse cunună,
Cunună de floricele
Blestemând visele mele.
Sensul versurilor
O femeie își împărtășește durerea cu florile, gândindu-se la moarte din cauza părăsirii. Natura o consolează, iar iubitul ei se întoarce, alungând gândurile negre.