Era iarnă și ningea,
Nana-n brațe mă ținea,
Priveam brazii-n pădurice
Ce zăpada îi albise,
Cădeau fulgii de zăpadă,
Ne albiseră pe noi,
O să ne-amintim, neicuță,
Eram tineri amândoi.
Multe ierni o să mai treacă
Peste brazii din pădure,
De mai treci, nană, pe-acolo
Poate-ți amintești de mine,
De vezi brazii cu zăpadă
Scutură de-o rămurea,
Lasă zăpada să cadă,
Nană, peste fața ta.
De n-om mai fi împreună
Și dorul te-o apuca
Ia poteca dinspre munte
Ce duce la casa mea,
Ești departe și-mi e dor
Ochii-mi stau tot lăcrimând,
Nu pot, puiule, s-adorm,
Tot vorbesc cu tine-n gând.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice din copilărie, petrecute iarna alături de mamă. Vorbitorul își amintește cu drag de acele momente și exprimă dorul față de trecut și de persoanele dragi.