Ard-o focul, străinătate,
Că-mi făcui străinul frate,
Dar nu-i frate ca al meu,
Străinu-i cu suflet rău,
Iar focul sufletului
Cum să-l spun străinului,
Că de am vreo supărare
De la străini n-am crezare.
Bat-o norocul de soartă,
Cum te duce, cum te poartă,
Pleci să te îmbogățești,
Dar nu știi ce scump plătești,
Să duci dorul după frați,
Lași părinții-nlăcrimați,
Banu-l faci cu lacrimi multe,
Te trece apa pe frunte.
Îți trece viața prin lume,
Vii bătrân acas’ la tine,
Oftând și muncind din greu
Departe de neamul tău,
Chiar de-ar fi pâinea mai rea
Tot mai bine-n țara ta,
În țara străinului
Străin ești, străin rămâi.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și tristețea provocate de viața în străinătate. Vorbește despre dorul de casă, de familie și despre sentimentul de alienare într-un loc străin, subliniind că nimic nu se compară cu traiul în propria țară.