Foaie verde ca bobul,
– Suie, neicuță, dealul,
Suie dealul la Izverna
Să-ți cânte cucul și mierla.
– Mândro-n Lunca Banului
Pierdui frâul murgului,
Hoți de drum l-or fi furat
Ori murgul l-o aruncat,
Frâulețul-i de argint
Și cu clopoței la gât,
Drumu-n munte-i lung și greu,
Dar de-o vreme-l bat mereu.
– Încălecă-l de-i-nhămat,
De-i-nhămat și ne-nfrâuat,
Să te ducă, neică, dorul
Cum își duce vântul norul,
Treci dealuri și șapte văi
Că frumoși sunt munții mei.
Vino, puiule, pe jos
Drumul la munte-i frumos,
Îi bătut cu pietricele
Și cu dragostile mele,
Pe marginea drumului
Crește floarea dorului,
Te-aștept, neicuță, de-o lună,
Parcă nu mi-ar fi de-a bună.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul unei fete față de iubitul ei, invitându-l să o viziteze și descriind frumusețea drumului spre ea. Versurile evocă un sentiment de așteptare și melancolie, dar și o promisiune a bucuriei revederii.