Foaie verde ca aluna,
Seara când răsare luna,
Trecui dealul, trecui culmea,
Dorule, tu ești nebun
De mă porți noaptea pe drum
Desculță și despletită,
Numa-n broboadă-nvelită.
Amărâtă-i dragostea
Te sucește cum vrea ea,
Te face să pleci noaptea,
Pleci noaptea pe fulgerat
Pentr-un pic de sărutat,
Noaptea pe fulgerătură
Pentr-un piculeț de gură.
Vezi, a naibii dragostea,
M-ai căutat la vremea ta,
Și la nevenirea mea,
M-ai căutat la rândul tău
Și la nevenitul meu,
Tu, dragoste blestemată,
Vii când omul nu te-așteaptă.
Și iar verde ca aluna,
Sara-mi scârțâie fântâna
Neica-mi face semn cu mâna,
Cu mâna, cu mâneca
C-are să-mi spună ceva,
Cu mâna, cu pălăria
Să mă duc că-i coaptă via.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul și melancolia unei iubiri pierdute sau imposibile, folosind imagini din natură și elemente specifice folclorului românesc. Vorbește despre puterea mistuitoare a dragostei și despre așteptarea zadarnică a persoanei iubite.