Trecui dealul necăjit
De la inimă oftând
Că s-a pus iarna grea
N-o mai văd pe mândruța
Pân’ vine primăvara.
Rău mai plânge pădurea
Că i-o picat podoaba,
Vântul șuieră prin ea,
Mi-o-nvăluie zăpada,
Câte ploi, câte zăpezi
I-au rupt crenguțele verzi.
Dar dacă mă gândesc bine
Acuși primăvara vine,
Înmugurește pădurea
Și uită de vreme rea,
Dar eu ce să mă mai fac
Că-mi albește păru-n cap,
Zăpada de-ar ocheți,
Pădurea de-ar înverzi
Parc-aș mai întineri,
Să trag cu plugul brazda
Să uit c-a fost iarna grea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă tristețea și nostalgia unui om care se simte îmbătrânit și afectat de trecerea timpului, similar cu modul în care iarna afectează pădurea. El tânjește după reîntoarcerea la tinerețe și la vremurile mai bune, la fel cum pădurea așteaptă primăvara pentru a reînverzi.