Pe deal miroase-a fân cosit,
Eu stau în crâng încremenit,
S-aude-un scârțâit de car
Și-un chiot de copil hoinar.
Refren:
Și-apoi mână, murgule,
Și nu-ți căi zilele,
Hai, murgule, hai și hai
Ocol munților să dai.
În vârf de brad e lună plină
Văd clăile pe colină
Și-o luminiță la conac
Mi-aduce-aminte de-un om drag.
Stau până-n zori pe fân cosit
Dorul de sat mi-e mântuit,
Dorul de-ai mei și de-un om drag,
De luminița din conac.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment puternic de dor și nostalgie față de satul natal și de persoanele dragi. Naratorul se află într-un cadru natural idilic, dar gândurile îl poartă spre amintiri și spre luminița călduroasă a conacului, simbol al legăturilor afective.