Neiculiță, om frumos,
Eu când te văd m-așez jos,
Când ridici sprâncenele
Mă lasă puterile.
Doru-i hoț de drumul mare
Nu iese la fiecare,
Numai la mândre ca mine
Și la voinicei ca tine.
Dragostea-i povară grea
Drag i-e omului cu ea
Eu o port în pieptul meu
Și nu mai zic că mi-e greu,
Dragostea-i piatră de moară,
Dar mie-mi pare ușoară.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă admirația profundă a unei fete față de un băiat, Neiculiță. Ea descrie sentimentele copleșitoare pe care le are, transformând greutatea dragostei într-o povară ușoară datorită intensității emoțiilor sale.