Mă-ntreabă neica pe luncă:
– De ce-ai rămas, mândro, mică,
Ori te-a pus maica la muncă,
Ori te-a ars soarele-n luncă?
– Nu m-a pus maica la muncă,
M-a prins iubitul de mică!.
Că nu-i gard fără pârleaz,
Dragoste fără necaz,
Nu e fier fără rugină,
Nici dragoste fără vină,
Eu-nvățai de mititea
Cum să poartă dragostea.
Zice neicuța așa:
– Tare-mi place de una
Cum pune legătura
Și cum suie poiana,
Pune legătura bine
Și se iubește cu mine,
Asta-i mândrulița mea,
Micuță și ocheșea.
Sensul versurilor
Un dialog muzical între doi tineri, unde băiatul își exprimă admirația pentru fată, remarcând frumusețea și priceperea ei. Cântecul celebrează dragostea simplă și viața rurală.