Frunzuliț-o viorea,
Iar mă-ncearcă dragostea,
Mă amăgește viața
Și nu mai sunt tinerea,
Inimioar-afurisită
Mâine-ai să fii păcălită.
Tot cu venin te-ai hrănit
După dragoste-ai tânjit,
Dragostea vine și trece,
Inimioara-n mine-i rece
Și-i grea ca piatra de moară
Când o porți la subțioară.
De-aș putea din piept să-mi scot
Inima cu dor cu tot,
S-o arunc într-o fântână
Cu apă rece și bună
Fântână fără găleată
Nimenea să n-o mai scoată,
Fir-ai, inimă, să fii,
Mori pe drumul dorului,
Mori pe drumul dorului
Și nu-i pasă nimănui.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de dezamăgire în dragoste și dorința de a scăpa de suferința provocată de aceasta. Inima este personificată și condamnată pentru că tânjește după dragoste, deși aceasta aduce doar durere.