În ochii tăi se vede marea,
Se vede cerul şi pământul.
Tu eşti dorinţa arzătoare
Uscând în calea ei ca vântul.
Tu eşti comoara, eşti lumina,
Eşti tot ce poate fi frumos,
Privirea-ţi caldă şi senină
Pârâu de munte unduios.
Podoaba castanie şi ochii tăi căprui
Sunt veşnice speranţe cu care mă răpui.
Eşti veşnicia clipei cu gândul ei frumos,
O flacără ce arde în sufletu-mi duios.
Sensul versurilor
Piesa este o declarație de dragoste profundă, în care persoana iubită este comparată cu elemente ale naturii și este văzută ca o sursă de inspirație și frumusețe eternă. Ochii persoanei iubite sunt oglinda lumii și simbolul speranței.