E dimineața, nimic ciudat
Amândoi stăm întinși pe pat
Poza asta prevestește un nou preludiu
Scena ca-n filmele de Hollywood
Pe mine un cearșaf reușește de mă îmbracă
Tricoul meu de pe tine parcă
E patefon și-sare acul de pe placă
Îmi zice-n continuu încearcă
Da-mă jos odată
Nu suport să acopăr așa fața
Lasă-mă să o privesc, băi tată
Se dă jos din pat ea
Nimeni și nimic nu-i poate lua
Ce e al ei, adică frumusețea, da, da
Își dă părul pe spate și face două piruete
Cu care a reușit iar să mă îmbete
Pe bune, nu-i ca celelalte fete
Mi-a cerut doar sentimente
Și-am dat „și-a plecat frate?”
Aplecat dintr-o parte
Și prin față și prin spate
Am glumit puțin, dar acum pe bune
Când nu o văd fac ca marea spume
Pustoaico
Aș vrea să smulg toalele de pe tine
Tricoul ce-l porți e al meu, da-n fine
Gata, a trecut deja o oră
Cred că ar trebui să intru și eu în horă
Acum sunt doar eu cu ea
E timpul să lăsăm în jos cortina.
Încă o dimineață perfectă
Pe o muzică la fel de lentă
Cu fata lângă mine și ceaiul meu de mentă.
Adelina.
E dimineața, nimic ciudat
Amândoi stăm întinși pe pat
Asta nemulțumește
Nu mă privește, dar zâmbește
Se gândește
Un te iubesc
Stă pe buze, nu îndrăznesc
Să-l rostesc.
Privesc tricoul de pe mine
Tăcere cât va ține?
Eu nu mă mai pot abține
Nu mai ține minte ce s-a întâmplat
Trag cearșaful peste mine și cobor încet din pat.
O piesă lentă încălzește atmosfera
Nu vreau să cred că eu sunt doar pantera
Care-n zori de zi trebuie să plece
lăsând în urmă același decor rece.
Cu pași greoi către mine el pășește
Cu ochii dulci tricoul și-l privește
Simt, l-ar da jos pe veci
Îmi șoptește la ureche, nu vreau să pleci.
Încă o dimineață perfectă
Pe o muzică la fel de lentă
Cu fata lângă mine și ceaiul meu de mentă.
Uite așa ne-a mai trecut o zi
Acum gândește-te unde ar trebui să fii
Știi, mi-au plăcut la nebunie aceste segmente
lipsite în totalitate de carențe
Tricoul meu în rolul principal
iar eu cu cearșaful în rolul secundar
Recunosc, am dat fetițo-n tine ca un criminal
Acum ajuns la judecată
Sentința e pe cale să-mi fie dată
E să pun filmu’ de la capăt încă o dată
Și o luăm treptat iarăși de la cap
Totul va fi la fel de minunat
Sentimentul de plăcere-i garantat
Sensul versurilor
Piesa descrie o dimineață intimă între doi oameni, plină de sentimente și regret. Naratorul reflectă asupra relației lor, oscilând între plăcere și teama de a pierde conexiunea.