Asprimea frunții mele ca de prund e,
trisețea suie ca o tuse-n piept.
O mână mi-a rămas pe brazda unde
se spune-acum că n-avem niciun drept.
Mi-au dat apoi porunci cu strășnicie
să mă întorc și iarăși să mă bat.
Spre alt hotar m-au dus cu vrednicie
și-acolo altă mână mi-am lăsat.
Alerge scribii noi după minciună,
Eu din adâncul vremii vă vorbesc:
Mâinile mele strâng ca o cunună,
în moartea lor, tot neamul românesc.
Sensul versurilor
Piesa exprimă suferința unui veteran de război care și-a pierdut mâinile luptând pentru țară. El vorbește din adâncul vremii, subliniind sacrificiul său și al altora pentru neamul românesc, în timp ce observă cum prezentul este marcat de minciună și uitare.