Nu am vrut să-ți amintesc de prima noastră seară
Credeam, din contra, poate că o să-ți pară rău
E ceas târziu și nici nu știu a câta oară
Oftez adânc, pe suflet îmi este atât de greu.
Ca o nălucă peste oraș se lasă noaptea
Încet, pe rând, se aprind luminile în ferești
Eu simt că gândurile tale sunt departe
Și îmi vine tot mai greu să cred că mă iubești.
Știu de ce visele, uneori, mă mai încearcă
Serile, nopțile, lângă mine când nu ești
Dar să știi, inima, își mai amintește parcă
De o seară de Mai când mi-ai spus că mă iubești.
Noi știm precis că florile nu au nicio vină
Neatinse de al banalității compromis
Și acest buchet de flori în două cu suspine
Sunt flori ce le-am adus din ultimul meu vis.
Nu am vrut să-ți amintesc de prima noastră seară
Credeam, din contra, poate că o să-ți pară rău
Tu pentru mine ai fost o floare în primăvară
Dar ofilită te retragi din visul meu.
Știu de ce visele, uneori, mă mai încearcă
Serile, nopțile, lângă mine când nu ești
Dar să știi, inima, își mai amintește parcă
De o seară de Mai când mi-ai spus că mă iubești
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și tristețea unei despărțiri. Naratorul își amintește de momentele frumoase din trecut, dar acceptă că relația s-a încheiat, comparând persoana iubită cu o floare ofilită.