Marea inimilor noastre
Se adună iar la mal
Și cuprinsă de tristețe
M-ai așteaptă cât un val
Întind mâna către tine
Să alint un chip de foc
Ce mi-a dat și bucurie
Și m-a amețit de joc
De ce mă privești în milă
Amintindu-mi din trecut
De ce mâna ta pe frunte
S-a oprit și a tăcut
De ce marea de lumină
Dintre nori s-a rătăcit
De ce iar mă cheamă dorul
Fără sete te-a găsit.
Refren:
O iubire fără margini
Nu se stinge din senin
Nu te chem în noaptea neagră
Și nu vreau să mai suspin
Voi găsi o altă cale
Și un suflet amăgit
Poate așa voi înțelege
Să iubesc ce n-am iubit.
Marea inimilor noastre
Se adună iar la mal
Și cuprinsă de tristețe
M-ai așteaptă cât un val
Întind mâna către tine
Să alint un chip de foc
Ce ne-a dat și bucurie
Și m-a amețit de joc.
Refren x 2
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea unei iubiri pierdute și regretul față de o relație care s-a destrămat. Naratorul își amintește momentele frumoase, dar și tăcerea și distanța care s-au instalat, exprimând dorința de a găsi o nouă cale și de a învăța să iubească din nou.