Ce s-a întâmplat între noi?
Și câte lacrimi s-au stins…
În care colț te-ai oprit, de ce te-ai rătăcit?
Cine ești tu? De ce-ai mințit?
Și peste viață e un zid înalt, uneori prea înalt,
Aștept poarta deschisă spre visul ce s-a aprins,
Când peste nori albastru nestins…
Ar fi păcat când ziua va coborî,
Să uiți că lumina ne-a înconjurat,
Că munții o altă speranță ne-au dat…
Să uiți ar fi păcat…
Și peste lume te chem,
Și parcă într-un poem,
Chem umbra ta, sufletul tău,
Să stai lângă mine alături mereu…
Mai chem un Zeu…
Ar fi păcat când ziua va coborî,
Să fiu departe de sufletul tău,
De tot ce aș putea să am eu…
Ar fi păcat când ziua va coborî,
Să uiți că lumina ne-a înconjurat,
Că munții o altă speranță ne-au dat…
Să uiți ar fi păcat…
Ar fi păcat când ziua va coborî,
Să fiu departe de sufletul tău,
De tot ce aș putea să am eu…
Ar fi păcat când ziua va coborî,
Să uiți că lumina ne-a înconjurat,
Că munții o altă speranță ne-au dat…
Să uiți ar fi păcat…
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și teama de a pierde o conexiune importantă. Vorbește despre dorința de a reînnoda legătura pierdută și speranța că lumina și sprijinul reciproc pot fi regăsite.