Frunza-n codru-ngălbenește,
Dorul badei mă topește,
C-am un dor netăinuit
La inimă mă lovește.
Bade, floare de bujor,
Mi-ai trimis atâta dor
Pe Timiș și pe izvor,
Pe mireasma florilor.
Toată noaptea n-am dormit,
Dorul tău m-o chinuit,
Ardă-l focul dor nestins
Inima când mi-o aprins.
Refren:
Au, inima mea,
Grea îi dragostea,
Au, sufletul meu,
Doru-i tare greu!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă sentimentul profund de dor și suferință cauzat de absența persoanei iubite, amplificat de frumusețea naturii și de amintiri. Intensitatea dorului este descrisă ca fiind chinuitoare, afectând somnul și starea emoțională a celui care cântă.