Lasă, Doamne, câinele și copilul
Să muște din aceeași bucată de pâine
Printre grămezi de moloz
Și grămezi de gunoaie,
Sub soarele moleșitor
Reușind să-i adoarmă
Încolăciți și-mpăcați,
Cu universul redus
La bucata de pâine
În care se mai văd
Dinții îngerului.
Sensul versurilor
Piesa surprinde o imagine tristă a sărăciei și a inocenței, unde un câine și un copil împart aceeași bucată de pâine într-un mediu dezolant. Sugerează o nevoie disperată de compasiune și o pierdere a purității într-o lume degradată, evidențiind fragilitatea vieții și prezența divină chiar și în cele mai grele circumstanțe.