Mai vinovați decât cei priviți
Sunt doar cei ce privesc,
Martorul care nu împiedică crima,
Atent s-o descrie,
Scuzându-se „Nu pot să fac
Două lucruri în același timp“,
Sau „Portretul victimei, îngeresc,
E mai important decât viața ei
Pământească“.
Vinovați nu pot să fie
Doar unul, doar doi sau doar trei,
Când armate de martori privesc
Și așteaptă să se sfârșească,
De bătrânețe să moară călăul,
Și victima, a doua oară, de uitare,
Să se sfârșească de la sine răul
Cum se sfârșește pur și simplu un tunel
Stăm suspendați
De propria-ne-ntrebare
Ca de-o șpânzurătoare
Un drapel.
„În van, răspunde timpul, așteptați:
La judecata marilor coșmare
Și martorii sunt vinovați“.
Sensul versurilor
Piesa explorează vinovăția martorilor pasivi la nedreptate, subliniind că indiferența și lipsa de acțiune sunt forme de complicitate. Mesajul central este că responsabilitatea morală nu se limitează doar la făptuitori, ci și la cei care aleg să nu intervină.