Din oglindă mă privea un trup firav
Cu claviatura coastelor distinctă,
Inima-apăsa pe clape grav
Și-ncerca să-apară în oglindă.
N-am văzut-o niciodată, dar știam,
Că-ntr-un joc de-a baba-oarba, că-i ascunsă
(Precum inima salcâmului din geam
Coșul pieptului de crengi o face frunză).
Mă-ntrebam de unde l-a-nvățat și dacă
E aievea cântu-i uniform,
Și ca nu cumva în somn să tacă,
Mi-era frică seara să adorm.
Sensul versurilor
Piesa explorează amintirile fragile și vulnerabile ale copilăriei, marcate de o sensibilitate acută și o frică inexplicabilă de necunoscut. Naratorul își amintește de o perioadă în care inima era percepută ca un instrument muzical fragil, iar somnul aducea cu sine anxietate.