Nu îți e frică că lumea-i prea mică
Și n-o să ai unde să fugi când sunt flăcări în inima ta?
Nu îți e frică, că tot se disipă
Și noi suntem stâncă de piatră, dar tot ne iubim, nu-i așa?
Căci am văzut cum ard atâtea sentimente
Și n-am făcut nimic ca să păstrăm momente,
Dar știm că sufletele noastre sunt defecte
Oare ai putea, să mai schimbi ceva?
Cad pradă iar privirii
Așa e legea firii
Să dau mai mult decât primesc în numele iubirii.
Cad pradă iar privirii
Așa e legea firii
Hai spune-mi ce ai face tu în numele iubirii.
Puțină durere e zbor în cădere,
Cum să mă iubesc singură fără
tine eu am învățat?
Curajul dispare, dar tu-mi dai culoare
Iar amintirile noastre cu noi doi în piept le-am păstrat.
Căci am văzut cum ard atâtea sentimente
Și n-am făcut nimic ca să păstrăm momente,
Dar știm că sufletele noastre sunt defecte
Oare ai putea, să mai schimbi ceva?
Cad pradă iar privirii
Așa e legea firii
Să dau mai mult decât primesc în numele iubirii.
Cad pradă iar privirii
Așa e legea firii
Hai spune-mi ce ai face tu în numele iubirii
Sensul versurilor
Piesa explorează sacrificiile și durerea într-o relație, unde unul dintre parteneri simte că dă mai mult decât primește. Se pune întrebarea dacă iubirea justifică suferința și dacă mai există șansa de schimbare.
