Ali Star feat Hip-Hop – O Scrisoare

Salut, iubit-o, îmi e dor de tine,
Îmi e dor de zilele senine,
Sau de zilele ploioase când sunt pietre roșioase
Și ne doream să fim noi doi fără speranțe.
Îmi e greu, îmi e greu fără tine,
Te vreau măcar o clipă lângă mine,
Să îți dovedesc cât de mult te iubesc,
Să îți dovedesc cât de mult te prețuiesc.
Mi-e dor de privirea ta înlăcrimată,
Mi-e dor de vremurile ce-au fost odată,
Vreau să știi că ești specială,
Vreau să știi că te ador,
Depărtarea ne desparte și mor de al tău dor.
Nu pentru viitor, că faci parte din el,
Că mă vrei pe mine, nu ce am în portofel.
Asta-i o scrisoare pe care acum vars lacrimi,
Pentru tine sunt un înger fără aripi.
Aș vrea să zbor, dar nu pot doar cu gândul,
Pentru mine însemni cerul și pământul.
Aș vrea să-ți văd din nou zâmbetul pe buze,
Dar acum o să-l văd doar în poze.
Nu pot uita când plângeai,
Că te făceam să zâmbești,
Atâtea clipe frumoase
Te-au făcut să mă iubești.
Și uite cum trec zilele,
Le notez în calendar,
Știu că abia aștepți
Să te văd când apari
Și să te strâng în brațe,
Să fim doar noi doi,
Să ne facem de cap,
Fără nimeni lângă noi.
Doar tu și eu
Și un peisaj de toamnă,
Tu și eu și restul lumii
Când vedem venind toamna.
Mi-e dor de prieteni, de familie,
Spune-le că îi iubesc,
Oricât mi-ar fi de greu, lângă voi simt că trăiesc.
E greu, printre străini, că toți sunt plini de ură,
Lumea vorbește mult și fără rost, nu au măsură,
Dar, sunt luptător și voi lupta până-am să mor,
Sunt plecat departe, ca să-mi fac un viitor.
Te port mereu în sufletul meu, peste tot,
Dacă lumea se bagă-ntre noi,
Printre ei îmi fac loc.
Mă țin de promisiune și tot ajung la tine,
Lumea va fi mică, vom privi de la-nălțime.
Mă apropii de final, curge încă o lacrimă,
Ai grijă de tine, că eu te port în inimă.
Orice-ar fi să nu mă uiți,
Poate când nu te aștepți
Și poate când vei avea nevoie de mine
Eu atunci voi apărea și-ți voi fi alături.
Nu pot uita, privirea ta, când am plecat,
Nu pot uita, lacrimile ce le-ai vărsat,
Nu pot uita, ultima îmbrățișare,
Nu pot uita, sărutul înainte de plecare.

Sensul versurilor

O scrisoare de dragoste trimisă de cineva aflat la distanță, exprimând dorul profund și promisiunea de a se întoarce. Versurile reflectă sentimente de nostalgie, iubire necondiționată și speranța unui viitor împreună, în ciuda obstacolelor.

Lasă un comentariu