Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim.
Glasuri de bucurie,
Laude şi rugăciuni,
Din cântarea gurii vie
Şi a chimvalurilor struni.
Iudeea sclavă
Poate-şi cânta izbăvirea?
Roma poate-i biruită
Şi venitu-i-a pieirea?
Împăratul cel puternic,
Aşteptat cu nerăbdare
Poate vine falnic, mare
La norodul său nemernic?
Drumul dinspre Galileea
Tună-n vuiete de glasuri,
Parcă toată Iudeea
A uitat a ei necazuri.
Şi mulţimea zgomotoasă
Merge-n valuri de lumină,
Aşteptând pe căi pietroase
Rămurele de măslină.
Poarta mare din cetate
S-a deschis de dimineaţă,
Gloate vii şi bucurate
Iese-n mâine cu verdeaţă,
Şi-a lor veselă, , osană”.
Prin împrejurimi răsună.
Calea cea galileeană
Cu Împăratul le-mpreună.
, , Bucură-se Cel Ce vine
Întru Dumnezeu la noi,
Cel Ce lumea cu-a Lui mâine
Slobozeşte de nevoi;
Şi-n blagosloviri trăiască
Al Davidului Fecior,
Ce-a venit să izbăvească,
Ce-a venit Mântuitor!”.
*
Glăsuiri de bucurie,
Laude şi rugăciuni,
Din cântarea gurii vie
Şi a chimvalurilor struni, –
Ele oare ce înseamnă?
Din măria pământească.
Nu-i căzută Roma-Doamnă,
Şi pierirea vrăjmăşească
Îi departe. Împăratul
Păcii, nu al biruirii,
Vine blând acuma, iată-L,
Spre măria răstignirii.
Nu-i înconjurat de slavă
Pământească, pieritoare,
Ci prin sânge câştiga-va
Slava-n veci judecătoare.
Izbăvi-va nu moşia
Iudeilor de dănii: –
Lumea toată — de robia,
De-njosirile sătănii.
Vine un voinic, cu gloata
De vânjoşi leghionari, –
Merge-ncet, smerit, în roata
Ucenicilor păscari;
Şi cetatea, ce-L primeşte
Nu un scaun de-mpărat, –
Cruce, spini îi pregăteşte,
Chipul cel însângerat.
Dar şi răstignit pe cruce
El trăi-va-n vecinicie:
Ucenicii Lui vor duce
Pretutindeni veste vie
De iubire şi dreptate,
Şi de mila cea frăţească.
Şi vor boteza noroade,
Ţările să le sfinţească.
*
Glăsuiri de bucurie,
Laude şi rugăciuni,
Din cântarea gurii vie
Şi a chimvalurilor struni.
Drumul dinspre Galileea
Tună-n vuiete de glasuri;
Parcă toată Iudeea
A uitat a ei necazuri;
Şi mulţimea zgomotoasă
Merge-n valuri de lumină,
Aşteptând pe căi pietroase
Rămurele de măslină.
Sensul versurilor
Piesa descrie intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, aclamat de mulțime, dar anticipează și sacrificiul său iminent. Versurile contrastează bucuria momentului cu soarta tragică ce-l așteaptă, subliniind că împărăția lui nu este una pământească, ci spirituală, aducând izbăvire din robia păcatului.