Cum curge vremea și ne-ngroapă!
Ia vezi ce mare te făcuși:
Mai ieri, erai numai de-o șchioapă,
Când te pierdeam printre păpuși;
Când te dam huța pe picioare,
O minunică răsfățată,
Și te-ntrebam care-de-care:
Ce ești mata – băiat, ori fată?.
Parcă te văd cum înainte
Ne ieși la toți, și-n gât ne stai;
Mama-ți tot zice: fii cu minte..
Tu parcă altă grijă n-ai!.
Zâmbind, dai gurii noastre pradă
Obrajii rumeni și rotunzi;
Și toate lași să ți se vadă,
Căci n-ai de ce să ți le-ascunzi.
Sub scară, jos, într-o rochiță
Pân’ la genunchi, aproape goală,
Spui vorbe dulci și dai guriță
Unui pisoi ce-ți toarce-n poală.
Când ușile, ca de furtună,
Trosnesc, izbite de perete,
Știm că vii tu, cea mai nebună
Și mai draguță dintre fete.
Râzând, de toate cele plină
Pe mânușiți și pe obraz,
Tu umpli casa de lumină,
De fericire și de haz..
Firește, azi ești domnișoară,
Nu ne vorbim ca mai-nainte..
Privirea ta mă-nfioară,
De serioasă și cuminte.
Și, totuși, nu știu cum îmi vine,
Când văd acești doi ochi ce cată
Așa frumoși și mari la mine,
Și știu că-i sărutam odată!.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a transformării unei fetițe în domnișoară, evocând amintiri dulci din copilărie. Naratorul își amintește cu drag de momentele inocente și pline de bucurie, simțind o ușoară melancolie față de timpul care a trecut.