Alexandru Philippide – Din Munți Înalți

– după Friedrich Nietzche –.
Amiază-a vieții! Ceas de împliniri!
Văratică grădină a visurilor coapte!
O, fericire-nfrigurată de așteptări și de pândiri!
Mi-aștept prietenii, și zi și noapte.
Veniți, prieteni! Visurile-s coapte,
Și ceasul cel de față e plin de împliniri.
În cinstea-vă ghețarii se-mpodobesc cu flori.
Pâraiele din munte pornesc spre voi voci clare
Și se adună-n creştet de ceruri vânt și nori
Să vă pândesc pasul de dincolo de zare.
Ospățul meu v-așteaptă pe vârfuri, printre stânci.
Nu-i nimeni mai aproape de stele decât mine,
Nici mai aproape nu e de hăurile-adânci.
Și nimeni pân-acuma nu s-a urcat spre mine
Să guste din ospățul întins pe vârf de stânci.
Dar iată-vă, prieteni atât de așteptați.
De ce în ochii voștri văd spaimă și mirare?
N-a mai rămas în mine nimic din ce știați?
Pas, vorbă, chip – schimbarea e-atât de-ngrozitoare?
Nu mai sunt eu acela pe care-l căutați?
Și cel ce sunt acuma vă miră și vă doare?.
Sunt altul? Mie însumi străin? Fugit din mine?
Din mine însumi exilat?
Un luptător ciudat care-mpotriva
Lui însuși luptă cu puteri haine,
Prin propria-i izbândă răpus și-ngenuncheat?
Delaolaltă jertfă și gealat?.
Mi-am împletit eu viața cu tot ce-i aprig vânt?
Am poposit alături de albii urși polari?
M-am dezvățat de Dumnezeu și oameni,
De tot ce-i blestemat, de tot ce-i sfânt?
Făcutu-m-am fantomă ce umblă pe ghețari?.
O, vechi prieteni, iată, amarul vă cuprinde
De dragoste vi-s ochii dar și de groază plini.
Plecați! Fără mânie. Aici – sunteți străini;
Doar căprioarele și vânătorii
Cutează-aceste locuri să colinde.
Prieteni vechi, luați drumul înapoi!
– O, inimă, ești plină de amintiri amare,
Dar aprigă-i nădejdea ta și tare:.
Deschide-te și-așteaptă prietenii cei noi.
Ce-i vechi să-i lași! Și lasă și-aducerile-aminte.
De-ai fost odată tânără, acuma
Ești si mai tânără ca înainte!.
Aceștia nu mai sunt prieteni, sunt
– Cum să-i numesc! – doar stafii de prieteni.
Îmi bat și-acuma noaptea în inimă și-n geam
Și mă privesc și-mi spun: Doar noi eram!
– Veșted cuvânt pe care-odinioară
Drept trandafir în suflet mi-1 sădeam!.
O, dor al tinereții, rău înțeles mereu!
Din tot ce-odinioară am râvnit
Și-am luat drept semăn sufletului meu,
Rămâne doar un vis îmbătrânit.
Dar să-1 alung din mine nu mi-i greu:
Numai cel care se schimbă mi-i apropiat mereu.
Amiază-a vieții! Ceas de împliniri!
Văratică grădină a visurilor coapte!
O, fericire-nfrigurată de așteptări și de pândiri!
Mi-aștept prietenii, și zi și noapte:
Prieteni noi! Fiți gata! Mi-s visurile coapte,
Și ceasul cel de față e plin de împliniri.