De multe ori când noaptea aproape e finită,
Când luna luminoasă începe-a se păli,
Pe mână-mi tremurândă plec fruntea-mi încrețită,
Și la trecutu-mi dulce a-ntorc mă gândi.
Ș-atunci – ce multe gânduri în mine se adună!
Ce multe suveniruri în minte îmi revin!
Ce-ncântătoare noapte l-auzul meu răsună..
Ce mii de dulce șoapte l-auzul meu răsună;
Ce mii de dulci figuri pe mine să înclin!
Revăd cele ființe ce am iubit odată,
Amantă și prieten apar în jurul meu,
S-a zilelor ferice, ghirlanda cea uscată,
Căci ele sunt trecute cum sunt trecut și eu!
Trecute-aste zile de dulce fericire,
Când eu cu Isabela-mi prin crângul înflorit
Uitam orice durere, n-aveam altă gândire
Decât a ne tot spune amorul infinit!
Trecute-aste zile când eu cu Celestina
Într-o ușoară barcă noi undele tăiam!
Căci ea era frumoasă, căci ea era virgină
Ce-n timpurile acelea din anima iubeam!
Trecute-aste zile când eu cu Margareta
Schimbam întreaga noapte sublime sărutări!..
Trecute și acelea când cu Elisabeta
Gustăm a voluptății plăcute dezmierdări!
Trecute-aste zile!.. Așa îmi strig în mine
Când mii de suveniruri la ochi-mi strălucesc!
Și iar strig în durerea-mi ce n-o a aibă fine:
De ce așa de tânăr eu să îmbătrânesc?
De ce născui în lume?.. De ce gustai amorul?
De ce a mea ferice avut-ă un finit?
Ca eu să plâng trecutul, mereu ca să-i duc dorul,
Când el este departe și eu îmbătrânit!
Trecute-aste zile plăcute și frumoase,
Eu mai repet o dată, chemând în suvenire,
Verginele-n juru-mi, suave, grațioase,
Verginele.. când viața-mi se ține de un fir!
Și-ndată mii de ființe apar l-a mea vedere,
Și una după alta dispar surâzând;
Fantomele acestea insult-a mea durere
Și pare că îmi zice văzându-ne plângând:
„S-au dus acele timpuri, și tu, deși ești june,
Ai fața veștejită și ești îmbătrânit,
Din zilele trecute, răspunde, ce-ți rămâne
Din zilele acelea ce iute-ai cheltuit? O!
Tinere sărmane, ești june de etate,
Dar vezi dacă la vicii tu nu ai pus un frâu
Cum palidă ți-e fața și mâinile-ți uscate,
Și cum, deși ești tânăr, acuma ești bătrân!
Apoi acele umbre în jurul meu dansează
Și-n pieptu meu atuncea s-ridică-n suspin;
Dar ziua se apropie, lumina naintează
Și steaua-ncet se pierde pe cerul cel senin!
Viziunea.. și ea-ncepe să slăbească,
Acele multe umbre mai iute dănțuiesc
Și ziua și mai iute începe ca să crească
Și umbrele fantome din juru-mi se răresc!
Dar încă parcă-mi zice: „Ești tânăr de etate
Și vezi dacă la vicii tu nu ai pus un frâu
Cum palidă ți-e fața și mâinile-ți uscate,
Și cum, deși ești tânăr, acuma ești bătrân!”
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul naratorului pentru tinerețea pierdută și pentru plăcerile trecătoare ale vieții. El se confruntă cu amintiri ale iubirilor trecute și realizează că, deși este încă tânăr, este deja bătrân în suflet din cauza viciilor și a trecerii timpului.