Alexandru Macedonski – Pe Sânurile

Era-ntr-o vreme depărtată, apusă, dusă de atunci…
Era-n odaia unui palid student abia pe pragul vieții,
Dar peste tot, răscolitoare, plutea mireasma tinereții,
Și ai venit a te supune la zdrobitoare și dulci munci…
Era-ntr-o vreme depărtată, apusă, dusă de atunci.
Și ai sunat, de bunăvoie, la poarta mea întunecoasă…
Nici te-așteptam, nici te chemasem, dar gândul meu te aducea,
Și te-ai predat hipnotizării ce fără voie poruncea,
Și ți-am răpit, de bunăvoie, o pubertate îndoioasă,
De bunăvoia ta sunaseși la poarta mea întunecoasă.
Și sânurile tale macre cu al meu piept le-am frământat…
Din creștet până la picioare te-am sărutat, frumoasă floare,
S-ai plâns cu lacrimi sângeroase ce-au curs mai jos de cingătoare…
Dar Eros, meșter vecinic dulce, sub spasmul lui te-a leșinat,
Și sânurile tale macre ca un satir le-am frământat.
Eram frumos, dacă ții minte, pe sânurile tale macre…
Sfiala te împalidase, plăcerea mă cutremura;
Voiseși ș-apoi nu voiseși; porniseși chiar a tremura,
Aveai albeți ca ale lunii, aveai roșeți ce erau sacre,
Dar m-ai răbdat, frumos și tânăr, pe sânurile tale macre.