Îmi place să te văd zâmbind,
Candoarea ta îmi place,
Privindu-te, eu mă surprind
Și zilnic n-aflu pace!
Eu aș putea dacă-aș voi
Să fac să nască-n tine
Simțirea ce s-ar învoi
Cu patima din mine!
O simt, o știu, eu aș putea,
Cu brațe arzătoare,
Să-ți fac, de-ai vrea sau de n-ai vrea,
O strânsă cingătoare!
Să tremuri subt fiori ce dorm
Sau sunt în neființă
Și-ntr-o clipire să transform
Întreaga ta ființă!
Dar dacă stau și mă gândesc,
Stăpân pe ezitare,
În mine însumi hotărăsc
C-ar fi o profanare!
Sensul versurilor
Piesa explorează conflictul interior al unui individ cuprins de dorință și atracție față de o altă persoană. El oscilează între impulsul de a-și exprima pasiunea și reținerea morală, temându-se că ar putea profana puritatea sentimentelor sale sau ale celuilalt.