Știi că totul e pierdut de mult,
Eu mai am aceleași gânduri, la fel ca la început.
Nu am încetat niciodată să nu mă mai gândesc
La tine o secundă fără să clipesc.
Când acum mă gândesc că totul pare un vis,
Poate dorm și mâine mă trezesc ca un abis de vară, cald fierbinte la fel ca prima oară.
Dar totul este pierdut și trist, nu e măcar nici o zi din vară, tu mă faci să derutez, să gândesc rece, să suport orice cuvânt ce prin minte îmi trece.
Oare cine îmi va reda speranța să iubesc, oare cine mă va face din nou să zâmbesc?
Oare cine îmi va povesti povestea mea?
Cine îmi va spune că va fi soare din nou?
Că viața mea va recăpăta culori și după ploaie?
Ochii pierduți din fiecare chip îmi amintesc de bălți pline cu noroaie.
Ziua trece repede, noaptea stă și ascultă cum unii plâng fără să știe, nimeni e noapte tăcută, alții râd zâmbesc.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de pierdere și dezamăgire, întrebându-se cine va aduce speranță și bucurie înapoi în viața naratorului. Ochii triști ai oamenilor din jur îi amintesc de momente grele, iar naratorul tânjește după o schimbare pozitivă.