Limbi de flăcări orbitoare
Cresc pe-al beznelor fagaș.
Roiul de scântei îți pare
Că sunt fluturi în oraș.
Fug mulțimi înfricoșate
Și e fum, și e prăpăd…
Dar vin zvonuri depărtate,
Și-altfel de lumini se văd…
Cad ca banii-n noaptea-naltă
Strigăte de ajutor.
Caii-s înspumați și saltă
Făclieri în șaua lor.
Stă mulțimea-nspăimântată.
Piatra scapără sub roată,
Carele străbat orașul
Și-i în frunte trâmbițașul.
Tropot de copite tună,
Goarne sună și răsună,
Și-i mulțimea toată-n stradă,
Ca un râu, ca o cascadă.
Ce-i, copii ai grelei bezne?
Apă picură pe glezne
Și pe coifuri lucitoare…
Ce-am fi vrut să fie oare?
Flăcări mai mocnesc domoale
Și se sting. Dar ne-a-nșelat
Acest vuiet de răscoale
Ca un dor nealinat.
Decembrie 1906
Sensul versurilor
Piesa descrie un incendiu văzut ca o potențială răscoală, dar care se stinge, lăsând în urmă un sentiment de dezamăgire și un dor neîmplinit. Mulțimea speră la o schimbare, dar realitatea este că focul se stinge, iar speranțele lor se năruie.