N-am să uit: fu aevea sau nu, acea seară?
Avea cerul paloare de crini
Mistuit de-a zorilor rumenă para,
Iar în galbena zare – lumini.
Eu ședeam la fereastră, viorile-n sală
De-o iubire șopteau ne-ncetat,
Ți-am trimis trandafirul cel negru-n pocalul
Plin cu vin de Ai înspumat.
M-ai privit. Tulburat, și-ndrăzneț totodată
Un răspuns de priviri ți-am cerut.
Cavalerului tu i-ai spus înciudată:
– Mă iubește și-acesta, tăcut..
Și îndată răspuns au dat strunele toate
Delirând cu arcușele lor..
Și aproape-mi erai cu porniri ne-nfrânate,
Cu al mâinilor tremur ușor..
Zbor de pasăre-ți fuse pornirea de-o clipă,
Ai trecut, ca și visu-mi, zorit..
Ploape grele, parfumuri lăsate-n risipă,
Lungi mătăsuri ușor au foșnit.
Din adânc de oglinzi ochii, brațele-ți albe,
Și un ”Prinde! ” pe buze fierbinți..
O țigancă juca în cutremur de salba
Și gemea de aprinse dorinți.
Sensul versurilor
Piesa descrie o seară romantică într-un restaurant, plină de priviri furate, dorințe ascunse și emoții intense. Naratorul își amintește cu nostalgie de acea seară, evocând atmosfera senzuală și misterioasă.