Această manie lugubră de a trăi,
Acest capriciu tainic de a trăi
Te sfâșie, Alejandra, recunoaște.
Azi te-ai privit în oglindă
Și te-ai întristat, erai singură,
Lumina mugea, aerul cânta,
Însă iubitul tău nu s-a întors.
Ai să trimiți mesaje, ai să zâmbești,
Ai să-ți faci mâinile să tremure, așa are să vină
Iubitul tău preaiubit.
Auzi sirena dementă pe care a furat-o
Vasul cu bărbi de spumă
În care au murit râsetele.
Îți amintești ultima îmbrățișare,
Nu, nicio neliniște,
Râzi în batistă, plângi în hohote,
Numai închide porțile chipului tău
Ca să nu spună pe urmă
Că femeia aceea ai fost tu.
Te chinuie zilele,
Te acuză nopțile,
Te doare viața tare, tare,
Fără speranță, unde mergi?
Fără speranță și atât.
Naufragiații din umbră
Au îmbrățișat-o pe cea care s-a sinucis
Cu tăcerea sângelui său.
Noaptea a băut vin
Și a dansat goală între oasele zorilor.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și disperarea unei femei abandonate de iubitul ei. Ea se confruntă cu singurătatea și cu amintirea unei iubiri pierdute, simțind că viața o chinuie și o acuză.