Albo feat Tensiana – Inima Nu Minte

Strofa 1.
Și câteodată parcă nu mai înțeleg
Știam că două jumătăți tre’ să formeze un întreg.
Nu știu cum să mai fac, ca să te calmez
Tu ești nervoasă, vrei să țipi, eu sunt nervos, vreau să fumez.
Mă simt vinovat, la oricare mișcare
Și chiar dacă tu ești de vină, promit eu să îmi cer iertare.
Că am aflat, cam în asta stă iubirea,
S-o accepți așa cum e, dar eu m-am cam pierdut cu firea.
Te rog doamne, dă-mi un înger păzitor
Să-mi amintească de ce lupt, atunci când îmi doresc să mor.
Că am uitat iubito tot ce am aveam în vizor
Pe tine te am în suflet, pe ele doar în dormitor.
Încă mai tresar în somn, și nu pot să respir pe nas
Când aud de despărțire, am atac și bag Xanax.
Dă-mi căldura ta cea pură, aruncă-mi inima în foc
Decât să ardă pentru alta, să nu mai ardă deloc.

Refren x2.
Cine te ridică, cine te coboară, când îți este frică
Ura te doboară,
Și cine te simte, cine te aude
Știu că e greșit dar inima nu minte.

Strofa 2.
Știu ce vrei să spui, strânge-mă în brațe și te rog
Lasă-mă să-ți admir ochii, că sunt cel mai tare drog.
Lasă-mă să-ți cuprind trupu, să-l descriu în poezii
Dacă totu-i doar un vis, te implor nu mă trezii.
Am nevoie doar de tine, bătăile inimii
Să ți le aud, să te sărut, ca într-un final să pot dormii.
Am 1000 de probleme, tu singura rezolvare
Dacă ma voi prăbușii, să fi tu mâna de salvare.
Poate tu poți să mă uiți, dar jocul ăsta nu-i pierdut
Dacă e sfârșit de drum, băgăm replay de la început.
Lumea zice că doar timpu’, poate omorî iubirea
Dar timpul le oferă teste și după-și schimbă privirea.
Iubirea înseamnă să ierți, când e vie s-o lași moartă
Noi ne-am iubit mai tare după fiecare ceartă.
Am învățat din mers, cum să nu tragem linie
Tot ce aș schimba la tine, ar fi numele de familie.

Refren x2.
Cine te ridică, cine te coboară, când îți este frică
Ura te doboară,
Și cine te simte, cine te aude
Știu că e greșit dar inima nu minte

Sensul versurilor

Piesa explorează complexitatea relațiilor, oscilând între iubire și disperare. Vorbește despre lupta cu propriile demoni și despre dorința de a fi salvat de persoana iubită, chiar și în momentele dificile.

Lasă un comentariu