Te-ai ivit podoabă
Peste vis, iris.
Inima e roabă
Negrului plictis.
Cu desenul pur,
Te-ai topit în fum.
Floare de azur,
Unde ești acum?
S-a aprins în schimb,
Luminând mereu,
Ca să-ți fie nimb,
Gândul, curcubeu.
Suflet amărât,
N-o mai căuta!
Viața nu-i decât
Amintirea ta!
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de pierdere și regret față de o iubire trecută, idealizată. Amintirea acestei iubiri rămâne singura consolare, dar și o sursă de amărăciune.
