Codrii mei bătrâni,
Prietenii mei buni,
Doinele v-ascult
Venind din buni-străbuni.
O iarbă verde, un freamăt dulce,
O păsărică pe ram, boltă senină.
Unde m-aș duce, unde m-ar duce,
Tot voi rămâne, pe veci, codru, cu tine.
Codrii mei bătrâni,
Și veșnic foșnitori,
Aripi știți să dați voi
Fiecărui dor.
O iarbă verde, un freamăt dulce,
O păsărică pe ram, boltă senină.
Unde m-aș duce, unde m-ar duce,
Tot voi rămâne, pe veci, codru, cu tine.
Codrii mei bătrâni,
Prietenii mei buni,
Doinele v-ascult
Venind din buni-străbuni.
O iarbă verde, un freamăt dulce,
O păsărică pe ram, boltă senină.
Unde m-aș duce, unde m-ar duce,
Tot voi rămâne, pe veci, codru, cu tine. (2x)
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o legătură profundă și nostalgică cu natura, în special cu codrii bătrâni, văzuți ca prieteni și sursă de inspirație. Versurile evocă un sentiment de apartenență și continuitate cu trecutul, celebrând frumusețea simplă a naturii și puterea ei de a alina dorurile.