Aki feat Debu Teodor – Prieten Adevărat

Prima strofă (AKI):
Mai ții minte cum, unde ne-am întâlnit?
Tu unu’ mai mare, eu doar un copil mic
Asta nu a contat, m-ai sprijinit mereu
Nu ai plecat, frate, când am mai dat de greu
Erai acolo cu un sfat, o vorbă bună
Cine se aseamănă se și adună
Brigada de sub pod, alături mereu
Chiar dacă tu ai plecat la Dumnezeu
Noi, restu’ de aici nu te vom uita
În suflet, acolo adânc, e amintirea ta
Fiecare bere băută, fiecare glumă
În Floris, eram toți, la sfârșit de săptămână
Erai un prieten de nădejde, unu’ bun
Când avea cineva nevoie de ajutor, săreai ca din tun
Tu erai acolo, ne sprijineai mereu
Fără să se fi vorbit vreodată de vreun leu.

Refren (Debu Teodor):
Știu că ai plecat, prea departe
Dar moartea ta nu ne desparte
Vreau acum să vindec tot veninul din mine
Și să trec de orice cu bine.

A doua strofă (AKI):
Aveai 19 ani, o viață întreagă în față
Dar ai plecat, fără ca noi să fim de față!
Eram triști, un frate, azi, ne părăsește
Simțeam că brigada noastră se prăbușește!
Dar nu, moartea ta mai mult ne-a unit
Vom fi așa și peste 10 ani, eu îți promit!
Chiar dacă tu ne vei veghea de acolo, de sus
De tine o să avem multe lucruri bune de spus!
Trăiește clipa, s-ar putea să fie ultima
Acum stau, mă gândesc, câtă dreptate în vorba ta
Ne îndrumai să facem ce ne dictează inima, instinctul
Să facem tot, să depășim imposibilul
Când am aflat de accident, eram trist, îngândurat
Nu e corect, nu se poate, nu e adevărat!
Nu vreau să accept, sper că acum e mai bine
Chiar dacă ai plecat, totuși ai rămas cu mine!

Refren (Debu Teodor & AKI):
Știu că ai plecat, prea departe (prea departe)
Dar moartea ta nu ne desparte (nu ne desparte)
Vreau acum să vindec tot veninul din mine
Și să trec de orice cu bine (cu bine!)

Sensul versurilor

Piesa este un omagiu adus unui prieten decedat. Versurile exprimă dorul, amintirile frumoase și impactul pe care l-a avut prietenul asupra celor rămași.

Lasă un comentariu