Aforic Aka Emil Teleaga – Prin Ochii Unui Vizionar

Mi-e dor de casă, man
Am gânduri care mă apasă de un an
Mă fac să intru-n banc
Mă fac să intru-n shop să-mi iau un pistol
M**c pe el de hip-hop
Sunt prins iară la mijloc
28 de ani, din ’98 am fani
Lumea crede că sunt din Liban
Cred că știu că-s grandoman
Conștiința-i partenerul de călătorie
E cel mai bun prieten din copilărie, că mă știe
Am gânduri negre n-o să mă ajute
Fumez pe rupte, e una dintre zilele urâte
Încordat pe rampe abrupte, ca între Mahomed și munte
Ancorat de mult mai multe
Adorat de alte trupe
Viața asta nu mă rupe, anturajul mă corupe
Zdreanța asta-i dintre curve
Îmi provoacă greață-n suflet
Ca o varză, de-aia mă fac varză
De ce am ajuns aici nici nu mai contează..

Ref:
Zic boy.
Facem cum știm, ca.
Viitorul a cam început să se aprindă
Cu lumină stinsă, mintea larg deschisă
Ultima repriză X2.

Timpul se scurge în cascadă
Fericirea a fost furată,
Într-un cartier abandonat așa deodată
Dragoste acumulată, sugrumată, devorată
Nedublată, imediat, nu ne vede nimenea
Câteodată aș vrea să tac
Dar îl am pe dracu-n sac
Îmi zice să mă îmbrac, că trebuie să mă apuc de crack
Da-mi banii că nu mai merge altfel
Trebuie să bag la mate, n-am brațe de oțel ca Robert Downey
N-am timp să trag, sunt plictisit, vreau să mă sparg
Am obosit să mă retrag, mă culc pe plaje pe nisip curat
Și mă trezesc, aceeași viață de c***t
Să nu-ți mai povestesc de faptul că m-am săturat de un orizont furat
Același episod bizar de șobolan circar, dirijorul de zidari, drogoman, p***r
Lista e extinsă, mare ca a lui Schindler
Cine nu prezintă, nu are cum să simtă.

Ref:
Facem cum știm, ca.
Viitorul a cam început să se aprindă
Cu lumină stinsă, mintea larg deschisă
Ultima repriză X2.

Sensul versurilor

Piesa descrie lupta cu dependența, deziluzia față de viață și sentimentul de a fi prins într-un cerc vicios. Artistul exprimă frustrarea și dorința de evadare, dar și acceptarea unui destin sumbru.

Lasă un comentariu