Ady Endre – Palatul Rothschildzilor

Birjă uzată, pe roți, un galion,
Unde omul trebuie să tacă.
La Paris, Viena, în orice iarnă,
În ceață și seară, a strălucit
Palatul Rothschildzilor.
Birjarul veșnic rătăcindu-se
Acolo, parc-ar fi Soarta
Și umblând pe birjă uzată,
Am văzut: fast, strălucire,
Covoare și tablouri scumpe.
Birjar vesel: un cal are să-l bată.
Strada e marea cu valuri crunte,
Cu sute de galere pe sute de rute.
Ce nedrept e acel dumnezeu,
Care pe noi ne aleargă.
Birjarul râzând, spre mine deviat,
A spus, ca un cicerone bârfitor:
„Ăsta e palatul Rothschildzilor.”
Și eu mi-am presat de scaunul rece
Obrazul încins, mâniat.
În mare de lacrimi sărate
Mi-am simțit galera-n planare
Pe fluxul plăcerilor a*******.
Doar niște casteluri cu turle
Au strălucit spre noi, trufașe.
Veșnic amurg și veșnic galion,
Doar sus, în câte un turn, acolo,
Bucurie peste bucurie-n clocot,
Și peste tot luminează
Palatul Rothschildzilor.