Sub Lună mă plimb în pădure,
Cu dinți clănțăind fluier.
În urmă e cât o stivă
Liniște-Prinț,
Dacă mă întorc, vai mie.
Oh, vai de mine dacă tac,
Sau în Lună sus aș privi:
Un țipăt, o trosneală.
Liniște-Prinț
Ar păși prelung și m-ar strivi.
Sensul versurilor
Piesa descrie teama de o entitate supranaturală, Liniște-Prinț, care urmărește naratorul. Orice acțiune, precum întoarcerea sau privirea spre lună, ar putea atrage atenția acestei entități periculoase.