Te-ai dus prea departe, n-am putut să te-ajung
Acum plâng în memoria celui mai puternic gând
Ai trecut ca gândul prin gândurile mele
Acum număr stele și sper să te găsesc prin ele
Scriu versurile-n foi și le pătez cu lacrimi
Murind încet cu-n suflet pătat de multe patimi
Prea curat în sentimente, în prea multe gânduri
Citind în neștire multe frânturi de rânduri
Alunecând pe-un cer senin cu tine-mbrățișat
Ai pus un lacăt mare, gândul ăsta e uitat
Mi-e dor de clipele când eram un suflet
Dar al meu a dispărut și a rămas decât un urlet
Unde ai dispărut? Când? De ce? Cu cine?
Îmi rămâne o imagine și doar niște suspine
Cărora nu văd vreun rost, ce-a fost, a fost
Inima mea e o echipă, tu ai cel mai mare post.
Alunec cu degetul pe-un petic retras de cer
Și îmi aud cugetul șoptindu-ți ceva sincer
Vad că timpul trece și-mi acordă libertate minimă
Iar gândurile vin ca niște săgeți spre inimă
Și toate vin de sus, multe în cer s-au dus
Și-au adus cu ele de acolo un sentiment răpus
De multe vise, multe de pe suflet nezise
Cu toate că la toate a fost greu să fie decise
Iar el își zise, udând pământul cu lacrimi
Privind gol în adâncimi cu doi ochi parcă anonimi
„De vrei, du-te departe, dar nu te mai întoarce
Sufletului meu dai pace, nu te mai preface! „
Ea încearcă să-l împace, să-i explice tot
Dar nu mai e loc de cuvinte
Lucrurile privite cu dispreț cer multă voință
Cu ușurință poți cauza cuiva suferință
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și regretul după o despărțire. Naratorul rememorează momentele frumoase, dar este copleșit de pierdere și de amintiri dureroase, dorind să găsească pacea interioară.