Doamne, câte sunt în lume
Câte omul are a spune
Că te faci cărunt la tâmplă
Când auzi ce i se-ntâmplă.
O poveste am aflat
Despre-un tată cu-n băiat
Care singur l-a crescut
Și prin multe au trecut.
Mama care i-a dat nume
S-a înstrăinat prin lume
Și-a rămas tată-l cu dânsul
Noaptea să-i aline plânsul
Când cel mic se-mbolnăvea
Tot pe mama o chema
Mamă scumpă, unde ești?
Că nu vii să mă jelești..
Fără milă și căldură
Nu-i intra nici pâinea-n gură
Iar în zilele însorite
Aveau inimi mohorâte.
Dar cu cât anii treceau
Cei doi se apropiau
Grija tatei de băiat
A făcut din el bărbat.
Cât mama era departe
Tata l-a îndemnat la carte
Și l-a educat prin muncă
Om de treabă să ajungă.
Iar când bucurii aveau
Pentru mama se rugau bis
Cu credință și mult dor
Să audă glasul lor.
De dor mare și durere
Plângeau ambii în tăcere
Însă nu dădeau pe față
Și se împăcau cu viața.
Au trecut prin greutăți
Dar te bucuri când îi vezi
Mângâiere n-au avut
Dar de ură n-au știut.
Așa cruce omul are
Cât s-o ducă e în stare
Dar nu fiecare soarta
Cu oricine este dreaptă.
Tare-i trist și e păcat
Când părinții se despart
Și nu-i sufletul întreg
Dacă nu se-nțeleg.
Când ai fice și feciori
Vrei sa-i vezi la cuibul lor
Și ce poate fi mai sfânt
Când cei dragi alături sunt.
Sensul versurilor
Piesa descrie relația dintre un tată și fiul său, crescut singur după ce mama i-a părăsit. Evidențiază greutățile prin care trec, dar și legătura puternică ce se dezvoltă între ei, marcată de dorul de mamă și de eforturile tatălui de a-i oferi o educație bună.