Viața e ca o furtună,
Te prinde în brațele ei,
Când crezi c-ai căzut îți adună,
Iubirea din ploi, să o bei.
Dar nu toate furtunile-s bune,
Există și mări mai aprinse,
Cu valuri cât munții din lume
Ce lasă speranțele stinse.
Ref: Voi sta cu tine până la capăt, așa ți-am jurat.
Nu te voi lăsa să cazi, știi bine că eu sunt aici.
Am mai păstrat o scânteie de când noi ne-am întrebat:
Dacă luminile din ochii noștri sunt frici?!.
Ce mic e copilul din mine,
Ce mare e omul din noi.
Pe față avem urme fine
Și ochii oglinzi amândoi.
Mă doare iubirea când plâng
Și visele, simt, se destramă,
Dar voi fi acolo când strângi
Furtunile toate-ntr-o ramă.
Sensul versurilor
Cântecul explorează metafora vieții ca o furtună, cu momente de iubire și suferință. Promite loialitate și sprijin în ciuda greutăților, căutând speranță chiar și în momentele dificile.