Păianjenii lucrează la fiece fereastră,
s-au înnegrit pereții, tavanul a căzut,
paragina aceasta e însăși casa noastră
și lacrima aceasta e bietul meu trecut.
Ne întâlnim simbolic, o dată-n săptămână,
într-o bucătărie cu tot ce vrei în ea
și masa de adio, întruna, se amână
și trebuie să-ntârzii, că s-a-ntâmplat ceva.
Luasem împreună atâtea obiecte
și așteptam momentul să fie de folos,
eram în clasamentul iubirilor perfecte
și ne luau în seamă și ne bârfeau frumos.
Și-acum e-o casă goală, deși-i aproape plină,
pianul e-n odaia fetiței, în exil,
și numai o icoană, la alta, se închină
și o fotografie, gesticulând umil.
S-a instalat, în toate, paragina fatală,
mașinării la modă au și ieșit din uz,
sinceritatea pare o tragică greșeală,
gesticulăm artistic și conversăm confuz.
Păianjenii lucrează, la fiece fereastră,
și poate că, în felul de-a ne-ntâlni succinct,
prin tot puținu-acesta, ce este casa noastră,
străin fiind, să-mi treacă prin cap să mă prezint.
Încep să-mi fac reproșuri, gândindu-mă la tine,
și simt vinovăția că te-am iubit atât,
încât să nu-ți mai fie, în toată viața, bine
și orice-ncetinire să-ți pară vis urât.
E rece patul, care ne-așteaptă fără viață
și clanța este rece și pernele sunt reci,
în lucrurile noastre-i ascuns un sloi de gheață,
în pod vibrează țurțuri și-i chiciură în beci.
Cearceafuri neumblate și lacrimi calcinate
și ușile dau vaier de osuar zdrobit,
împleticită-n sine, pendula nu mai bate
și s-a depus rugina pe muchia de cuțit.
Un tribunal hipnotic unește felinare
și cărți justițiare și lanț de câine rău,
dar ce mă umilește, m-apasă și mă doare
e-n fiecare seară rechizitoriul tău.
De tine și de mine vorbesc prin casă toate,
distanța se mărește, în hol și-n odăi,
fetița ne întreabă, cu trista ei dreptate,
din ochii mei, pe tine, ca și din ochii tăi.
Prin aer zboară molii din haine fără tine,
din haine fără mine, ce-n șifonier s-au strâns,
și, Doamne, peste toată recolta de ruine
pendula altor timpuri a izbucnit în plâns.
18 august 1996,
Piatra Neamț.
(Infracțiunea de a fi, 1996)
Sensul versurilor
Piesa descrie destrămarea unei relații și transformarea casei într-un simbol al pierderii și al regretului. Amintirile și reproșurile bântuie spațiul, iar distanța dintre cei doi crește, lăsând în urmă doar ruine și tristețe.
