Las toate să se-ntâmple de la sine
și-mi las lehamitea să vă detest,
și-mi las puterea să descriu ce-mi vine
și barba ca o formă de protest.
Las tuturor ce toți abia îmi lasă
și, totuși, las mai mult ca restul lor,
mă las la vatră și mă las acasă,
dar simt că sunt atât de muritor.
Voi nici nu vă gândiți că poate mâine
veți auzi că am murit subit
și că mi-ați luat și libertăți, și pâine,
și ați lovit pe cel ce v-a iubit.
Vă vor chema ceilalți la judecată,
cei anonimi pe care i-ați constrâns
și i-ați mințit mai mult ca niciodată
că sunt și vinovat, și demn de plâns.
Las toate să decurgă fără grabă,
dar moartea nu mă lasă să le las,
ceva dintr-un neant de trup mă-ntreabă
ce am de gând, ce drumuri port în pas.
Și dacă grațierea întârzie
și ștreangul mi s-a strâns pe după gât,
ce faceți cu atâta reverie
ce-o las ca să vă țină de urât?.
Dar, poate, voi nu v-ați gândit că nu e
nici drept, nici meritat și nici firesc,
ca-n loc să-mi luați măsură de statuie,
eu, zilnic, să mă dezvinovățesc.
Sunteți, gândiți probabil, buni cu mine
că-mi dați acces, din când în când, la scris
și v-ați purtat cu milă și rușine
și încă m-ați iertat să fiu ucis.
Vă las să dezlegați această taină
pe care singuri ați adus-o sus:
de ce mi-ați căutat în gând și-n haină
și n-ați găsit nici minus și nici plus?.
Suntem legați prin moarte împreună,
desigur, mă gândesc la moartea mea,
eu pe pământ vă murmur „noapte bună”,
v-aștept în el ca să vă pot ierta.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentele unui om condamnat pe nedrept, care își lasă testamentul sub forma unei meditații amare despre moarte, iertare și responsabilitatea celor care l-au judecat. El anticipează moartea sa și îi invită pe cei responsabili să reflecteze asupra acțiunilor lor, oferindu-le, paradoxal, iertare.