Să fie sâmbătă la prânz
Cu un bagaj cât mai ușor
Când pe pământ sunt nunți
S-o luăm spre munți
De care ne-i atât de dor
Va fi și noapte mai târziu
Și vor veni și zori de zi
Dar prin păduri adânci
Până atunci
Ne vom urî, ne vom iubi
Duminica s-a desființat
Tu ești lumina unui plâns
Și pentru veci aș vrea
Iubirea mea
Să fie sâmbătă la prânz
S-aprindem foc din lemne verzi
Să hohotim ca doi nebuni
Și să uităm și noi
Drumu’-napoi
Să nici nu se mai facă luni
Sensul versurilor
Piesa descrie dorința de a evada din cotidian alături de persoana iubită, într-un cadru natural idilic. Sâmbăta la prânz devine un simbol al unei iubiri eterne și al unei stări de fericire simple, departe de griji.
