Adorm târziu și mă trezesc urlând
Că iarăși gândul mi-a ajuns la tine,
Nu pot gândi mereu același gând,
Supus bolnav aceleiași ruine.
Văd numai catastrofe-n jurul tău,
Pe unde eu te apăram de toate,
Oricum ai fi, îmi e la fel de rău,
Ceva mai trist, probabil, nu se poate.
Și nu știu cum să scap de gândul fix
Care-mi sluțește mintea și mă doare,
De ce n-am preferat un crucifix
Și te-am ales, atunci, la vânătoare.
De ce cu milă, patimă și drag,
Ți-am spus ceva, pe când plecai afară
Și, sărăcuță, te-ai întors din prag,
Într-o grădină putredă de vară.
Erai o plantă și nimic mai mult,
Strivită de teribile complexe,
Voiam să te privesc și să te-ascult
Și-apoi a fost atracția de sexe.
Acum, mi-ar fi ușor să te înjur,
Dar adevărul e, pe totdeauna,
Că n-ai cedat mizeriei din jur
Și, că, în serie fusesei una.
Eu te-am oprit, când te găteai să mori,
Și eu, uitând erorile trecute,
Nu-ți pot ierta prezentele erori,
Din mintea mea îmbracă-te și du-te.
Că nu mai pot să dorm și să gândesc
Același gând nebun ce te cuprinde,
Silabisind aproape nefiresc
Iernatice și tragice colinde.
Chemați, vă rog, un doctor mai curând,
Să-mi opereze creierul ce poartă
În sine însuși un același gând,
De care fug și îl aud urlând,
Cu fosta mea Regină Neagră, moartă.
(Liber să sufăr, 2003)
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele de regret și obsesie ale naratorului față de o relație trecută. El se luptă cu gânduri persistente și dureroase, incapabil să ierte greșelile fostei partenere și să se elibereze de amintirile care îl bântuie.