Vom face deci ce nu s-a putut face,
Vom pune cu putere pe tapet
Un nou concurs, un nou război de pace,
Concursul „cine merge mai încet”.
Se vor alinia toţi concurenţii
Şi vor pleca la pocnet de pistol,
Un fel de contrafugă a absenţii,
Un plin care va mirosi a gol.
Cine aleargă cel mai iute, pierde,
Cine câştigă cursa, nu-i bărbat,
Încet se fuge, moi mişcări încete,
Dar trebuieşte totuşi, alergat.
Porniţi!
Daţi rar şi silnic c-un nepermis avânt
Fiecare stimaţi pe cei ce parcă nu-s, când sunt,
Modeştii, nedotaţii şi tembelii,
Infirmii sumbri intră în concurs
Cu şanse mari, căci ei au şi parcurs
Toate traseele încetinelii.
Campionatul mondial de haos
A şi-nceput cu-acest concurs de raci,
Vom trece din repaos în repaos,
Din ce în ce mai trişti şi mai săraci.
Dilemă amuzantă, nerozie,
De râs este problema cea mai grea,
Acest concurs aşa a fost să fie,
Nici să se meargă, nici să nu se stea.
Fii păzitoarea luptei noastre-n noapte,
Tu care încă somnul ne înveţi,
Ce om normal ar mai putea să rabde,
Să fie primul dintre cei înceţi.
S-alergi tu cel mai lent dintre toţi lenţii,
Să nu fii zero, dar să mergi spre el.
Să se alinieze concurenţii competitiv,
Cu spatele la ţel.
Deşertăciune a deşertăciunii,
Noi punem cu plăcere pe tapet,
Acest coşmar al ritmurilor lumii,
Concursul „cine merge mai încet”.
Sensul versurilor
Piesa satirizează absurditatea unor competiții și a unor idealuri sociale, unde încetineala și lipsa de progres sunt, paradoxal, valorizate. Este o critică la adresa stagnării și a lipsei de sens din anumite structuri și mentalități.