Adrian Păunescu – Moartea Bătrânilor

Mai muncim o vreme, tată-mare,
Ca să strângem bani de-nmormântare,
Mai muncim o vreme, mamă bună,
Și-or să ne îngroape împreună.
Leu cu leu ați adunat o viață,
Ați făcut economii de piață
Și acum, așa a fost să fie,
Să n-aveți bani pentru sicrie.
Vremuri mari, puternice reforme,
Toate cheltuielile-s enorme,
Pune, tată, capul pe o pernă,
Viața ta a devenit eternă.
Nu mai ai nici dreptul la o moarte,
Trage-te, bătrâne, într-o parte
Și rămâi, pân-la sfârșit, de pază,
Că altfel te devalorizează.
Mai muncim un an, în sărăcie,
Poate, pân-la urmă, cine știe,
N-avem dreptul de a fi statuie,
Dar măcar un lemn și niște cuie.
Pune, mamă, masa mai săracă,
Să le dăm și ălor care pleacă,
Să le stăm cu milă împotrivă,
Printr-un biet colac și o colivă.
Lasă-ți, mamă, ochii peste țară,
Să o faci din moarte să tresară,
Ca pe noi, din nou, să nu ne nască,
Fără-o-nmormântare creștinească.
Groapa ne-a urcat pân-la călcâie,
Dar n-avem nici bani pentru tămâie,
Și lumânărarii ne despoaie,
Și ce scump și drumul pân-la rai e!
Ține, mamă, ține, tată, ușa,
Să nu intre peste noi cenușa,
Hornurile gri să nu-și reverse
Peste noi cenușile perverse.
Ce impozit fiecare boală,
Ce exploatare ireală!
Scândura sicriului ne costă
Mult mai mult ca viața noastră, fosta.
Pune, tată, mâna pe-o secure,
Să luăm sicrie din pădure,
Pune, mamă, mâna pe o pâine
Și împarte-o, că murim chiar mâine.
Vremuri de inflație și silă,
Moartea însăși a ajuns umilă
Și, în fond, pe noi ce ne așteaptă?
Doar o sinucidere-nțeleaptă.
Noi, bătrânii, am rămas pe drumuri,
Într-un crematoriu numai fumuri,
Și murim, ajunși pe înnoptate
Marfa cea mai ieftină din toate.